glonte de argint

oameni, sau poate nu…

Astazi am contemplat mizeria umana in toata splendoarea ei. Pe un site oarecare, pe un forum oarecare, dar care pe mine ma relaxa, si unde am avut privilegiul sa imi fac o mare prietena. Am vazut acolo oameni renuntand la orice demnitate. Fara simtul onoarei. Fara pudoare. Sfasiindu-se ca lupii. Poate pun eu prea mult pret pe toate astea. Poate sunt concepte demodate, ridicole. Poate traiesc eu intr-o alta realitate. Sau poate nu…N-am sa spun nimic despre toleranta, care oricum mi se pare supraestimata. N-am sa spun nimic despre bine si rau. In definitiv, binele e o notiune relativa. Asa cum normalul este relativ. Fiecare definim intr-un mod personal “normalul”. E doar trist cand oamenii scormonesc in mizerie. Cand defectele fizice ale unora devin bataia de joc a celorlati. Ai o alunita in coltul gurii? Cu siguranta esti dizgratioasa. Muma-padurii. Te-a inselat barbatul ? Bine ti-a facut. Asa iti trebuie. Inseamna ca ai meritat asta. Iti face unu’ avansuri pe mess? No problem. Nenea ala discuta despre asta si despre tine cu “prietenele” tale virtuale. Si lista asta abjecta poate continua…

Sotul meu are un defect la un ochi. Asa s-a nascut. Asta nu il face mai putin OM. Asta nu il face mai putin demn de respect. Sau de admiratie. Sau de iubire. Si cine iubeste, iubeste chiar si atunci cand cel de langa el nu e “perfect”. Sau mai ales atunci. Nu trebuie sa arati ca un fotomodel ca sa fii iubit. Nu trebuie sa ai “plamanii” Pamelei Anderson si nici o talie de viespe. Nu trebuie sa ai muschii “cipandeilor” dupa care urla innebunite cucoanele refulate care sarbatoresc “valantainul”. Si pe care eu il detest pentru superficialitate. La fel cum detest inimioarele si motzcosii de plus. Dar asta e alta poveste…am sa revin intr-un alt post. Trebuie doar sa stii sa fii om. Trebuie doar sa fii capabil sa impartasesti ceva celui de langa tine. Iar cel de langa tine sa stie sa primeasca cu gratie ceea ce ii oferi. Sa nu i se para ca i se cuvine. Sa se simta onorat ca cineva are incredere in el. Pana la urma, cum aratam e lipsit de relevanta. Corpul nostru e doar o carcasa efemera care ne protejeaza sufletul. Alunita pe care o am eu pe sanul stang e doar o alunita. E irelevanta. Important e ceea ce sunt eu in forul meu interior. Ceea ce simt. Si cine sunt…

15 May , 2011 - Posted by | me

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: