glonte de argint

stare de nestare

Zi “de-aia”…Nu a fost cea mai buna idee sa-l ascult pe Chilian. Ar trebui interzis. Daca ma gandesc mai bine, ar trebui interzis si ganditul. Nu e o binecuvantare sa gandesti. Sau sa simti. Sau sa “vezi” oamenii. Incep sa cred ca aia care sunt amorfi sunt cei mai fericiti oameni. Nu au drame existentiale. Nu au angoase. Nu isi pun intrebari. Pentru ei lumea este doar un loc populat de altii asemenea lor. Se uita la fotbal. Beau bere si ragaie. Doamnele privesc extaziate la telenovele. Suspina dramatic, induiosate cand filmul se termina cu happy end si cei doi indragostiti raman impreuna pana ce moartea ii va desparti. No shit…
In niciun caz nu asculta Chilian. Nu se intreaba pana la satietate “ce caut eu in viata mea ? “
Oare ce forma de nepasare ne bantuie ? Unde se termina nepasarea si unde incepe egoismul in stare pura ? Incep sa cred ca traiesc in alta realitate. Sau am trait pana acum. Ca si cum am incercat sa adaptez realitatea la mine. Ei bine, realitatea asta tocmai s-a trezit si m-a muscat de fund.
Sunt oameni incapabili sa recunoasca un lucru bun cand li se-ntampla. Sunt altii carora nu le plac lucrurile bune. Pentru ca isi iubesc prea mult suferinta. Si o ridica la rang de arta. Sunt altii care doresc sa li se intample ceva bun. Si nu li se intampla. Si atunci ajung sa faca compromisuri. Sunt unii care se plictisesc sa le fie bine. Si atunci isi inventeaza stari. Sunt altii carora le-a fost bine, si la un moment dat le este foarte rau. Si nu inteleg de ce. Toti au un numitor comun. Cel putin la nivel teoretic, isi doresc binele. Depinde de fiecare cum defineste asta. Dar in mod sigur, aceasta stare de bine sfarseste prin a defini egoismul din fiecare. Si ca sa impacam aceasta stare de bine cu constiinta noastra, ne spunem de fiecare data ca celalalt e singurul vinovat. Celalalt devine intotdeauna personajul negativ.…
Pana nu demult, credeam in bine. Imi spuneam ca oamenii sunt buni. Ca trebuie doar sa cauti in fiecare acea scanteie care defineste spiritul. Eroare. De cele mai multe ori, alegem sa traim urat. Cand ne hotaram sa traim frumos, vin cativa si ne darama lumea. Ne aduc aminte ca avem picioare de lut. Ne aduc aminte ca fericirea vine in rate. Si ca intotdeauna dobanda e mai mult decat ne permitem sa platim. Cred ca singurul mod in care poti supravietui e sa te protejezi. Sa nu dezvalui nimic din tine. Sa construiesti ziduri. Sa joci cu masti. Atunci cand lasi garda jos, esti vulnerabil. Oho…si sunt multi care se reped la jugulara ta. Sub masca bunavointei sau a iubirii, te sfasie si te lasa sa sangerezi pana mori. Mori pe dinauntru. Daca esti destept, mai inveti o lectie. Sa nu devii niciodata vulnerabil. Daca esti prost, asa ca mine, nu inveti nimic. Iti spui ca data viitoare vei avea mai mult noroc. Desigur, data viitoare va fi cu mult mai rau.
Starea de “nestare” ne face mai sensibili. Si dor crancen cuvintele nespuse…gesturile nefacute…

Visul meu ? As vrea ca viata mea sa fie o pagina alba…

15 May , 2011 - Posted by | me

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: