glonte de argint

un altfel de cronica de film

Pauza intre joburi. Cam lunga pauza, as specifica. Pe langa dracii de ii am, ma mai bantuie si eternele (sic!!!) mele drame existentiale. Starea de sictir cu aroma de negru pe care o am acum face ca dispozitia mea antisociala diurna sa para pistol cu apa.
Ca sa nu mai citesc carti deprimante, m-am uitat la cateva filme. Pe unele, le-am revazut, cum ar fi Scent Of a Woman si The Shutter Island. Primul m-a lasat nostalgica. Al doilea m-a aruncat de-a dreptu’ in depresie.
Ca sa ma dreg, am schimbat registrul cu Prometheus, si singurul lucru bun pe care il pot spune despre filmul asta este ca pune intrebari interesante. Nu am stat sa disec nici personajele, nici efectele speciale, nici logica mai mult sau mai putin coerenta, am urmarit doar ideea. Era si timpul ca cineva sa faca un film care sa sugereze intrebari la care nu exista raspunsuri. Dupa mult plictisitoarele filme in care Dumnezeu e prezent, si ne vegheaza, ne indruma, ne mustra, ne pedepseste, pentru ca in final sa ne rasplateasca cu o viata de apoi, si bla, bla, bla… e o schimbare placuta sa urmaresti ceva care nu se incadreaza in tiparul biblic. Desigur, filmul are mari scapari de scenariu, dar ideea de la care se pleaca e clara: premiza ca umanitatea a fost creata genetic si nu a evoluat din maimuta. Ca in orice societate care se respecta, exista doua tabere ale Creatorilor: una care s-a implicat in evolutia omenirii si ne-a ajutat sa evoluam pana la un anumit punct, si una care era impotriva experimentului genetic de pe planeta noastra.
Asa imi explic eu de ce primul extraterestru se sacrifica la inceputul filmului, si tot asa imi explic si de ce experimentau cu o arma biologica de distrugere in masa. In cazul de fata, desenele din pesteri ar fi niste harti stelare, avertisment pentru umanitate, lasate de cei ce ne-au ajutat la evolutie. Genul: “nu mergeti acolo” sau “atentie! acolo se afla nenii aia rai”. Dar deh, cum curiozitatea umana e de nestapanit…In fond e destul de simplu, “bad guys versus good guys” … cu noi prinsi la mijloc, pe post de cobai experimentali intergalactici. Oricum, ideea ramane, iar pe mine ma coafeaza mai bine decat Dumnezeul capricios si neindurator din biblie…

Ultimul film vazut este Young Adult. Young Adult este o disectie pe viu. Nu se ofera calmante la intrare, iar anestezistul e plecat in concediu.  Se ia personajul si se taie sistematic pana cand totul devine dureros de clar. Atat de clar incat personajul moare. Doar ca de data asta, contrar asteptarilor, speranta moare prima.
Tipei i-a intrat in cap ca e cea mai frumoasa, ca toata lumea ar vrea sa fie ca ea, ca va obtine intotdeauna tot ce isi doreste, cand isi doreste, cum isi doreste. Va suna cunoscut scenariul? Daca nu, uitati-va cu atentie la pitzipoancele de liceu. Femeia are acum 37 de ani, dar gandeste si se comporta ca o diva de 17. Si reuseste sa depaseasca orice limita a ingaduintei umane. Pentru ca se trezeste intr-o buna dimineata mahmura, imbracata cu hainele in care a petrecut cu o seara inainte, in apartamentul ei de o dezordine greu de privit, cu mancare congelata, cu un catel care nu intelege ca mahmureala cere liniste, si absolut nicio idee despre ce sa scrie in urmatorul ei roman. O smulge din letargie anuntul ca fostul ei iubit din liceu tocmai a devenit tatic, drept pentru care decide sa se duca sa-l desparta. Clar, femeia pleaca intr-un fel de misiune de salvare. A ei si a nefericitului.
In loc sa primim o poveste incrancenata, plina de pilde, invataturi si morala indoielnica, suntem martorii unei incercari de maturizare tarzie, relatata frust si cu umor cinic. Ce mi s-a parut mie absolut fascinant la Young Adult? Faptul ca Mavis este nebuna, impulsiva, fixista, mincinoasa, nesimtita,  si perversa, si cu toate astea ajungem sa tinem cu ea. Si tinem cu ea in conditiile in care, de fapt, nu ne dorim nicio secunda sa reuseasca. Este atat de hotarata sa-si gaseasca justificari, sa refuze sa inteleaga care-i problema, incat prinde viata si mai ca iese din ecran. Femeia e pe bune si stim ca oricat ar fi Hollywood-ul de generos cu finalurile fericite, ea nu si-l va primi pe al ei. . Rolul lui Charlize Theron este foarte bun. Atat de bun incat vezi cu ochiul liber cum frumusetea unei femei este ascunsa nu de machiaj, ci de incapatanarea, rautatea si absurdul care ies valuri, valuri din ea.

20 September , 2012 - Posted by | recenzii pe tocuri cui

5 Comments »

  1. Mi-ai starnit curiozitatea cu “Young Adult”… mi-am propus sa-l vad. Pe celelalte le-am vazut deja si mi-au placut, mai putin Prometheus – poate si fiindca genul SF nu m-a atras niciodata. Am avut totusi o surpriza placuta la vizionarea filmului “Another Earth”, care desi se vrea un SF, ar putea fi incadrat cu usurinta in categoria dramelor psihologice. Este un film bun, sensibil, care pe mine a atins cumva… Ti-l recomand.

    Comment by lizi | 23 September , 2012 | Reply

  2. Liz, Young Adult nu este un film de Oscar, si cu siguranta nu este nici un film care sparge box office-ul. Dar este o radiografie necosmetizata a tiparului clasic de femeie frumoasa si cu succese facile.
    Sa fii frumoasa, e un dar. Sa fii frumoasa si responsabila e o stare de gratie pe care prea putine femei frumoase o traiesc.
    Multumesc pentru recomandare, dramele psihologice sunt exact genul meu.
    Daca imi amintesc bine, am mai recomandat eu un film. Se numeste My Little Princess.
    Enjoy!

    Comment by me | 24 September , 2012 | Reply

  3. Ah! Daca vrei un film care te pune pe ganduri, uita-te la “We Need to Talk About Kevin”

    Comment by me | 24 September , 2012 | Reply

  4. Am vazut aseara “My little princess” si inca ma resimt… E un film socant, cutremurator… Ma intrebam, ce minte bolnava a putut sa inventeze un asemenea scenariu…?! Raspunsul pe care l-am primit m-a socat mai tare decat filmul – povestea este de fapt autobiografia regizoarei Eva Ionesco, pe care mama ei o fotografia in ipostaze erotice, de la varsta de 4 ani pana pe la 12… Am cautat pe net si am vazut fotografiile Evei din perioada 1976-1978. Nu am cuvinte…
    Dap, viata bate filmul.

    Comment by lizi | 27 September , 2012 | Reply

  5. Mda, e intr-adevar socant ce pot face unele mame cu copiii lor. Asta imi confirma mai vechea concluzie: unii oameni nu ar trebui sa fie parinti. Nu inainte de a face un test psiho foarte, foarte elaborat. In felul asta poate nu ar mai exista atat de multi copii cu traume si nici adulti cu sufletul facut tandari, autisti emotional, doar pentru ca au avut nenorocul sa nu aiba parinti “normali”. Sau, parinti care daca nu ii iubesc, macar ii accepta asa cum sunt. E trist cand unii fac copii doar pentru ca vor sa se cloneze, ca pe urma sa ii respinga doar pentru ca acei sarmani copii nu le seamana.

    Comment by me | 27 September , 2012 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: