Sonet CCXIII

Vrei sa te smulgi din mine? Smulgandu-mi ochii poate…
Si nici atunci… De-a pururi stai dincolo de ei,
In tot ce este-n mine duh de eternitate,
In insasi nemurirea in care-am sa ma-nchei.
Ce-mi pasa ca iubirea, ca luna, are faze,
Cand creste si cand scade pana la-ntunecime
Oceanul meu de patimi, robit de-a tale raze,
Talazuind, lunatic, se umfla spre-naltime:
Ce mandra limpezime-n zenitul suferintii!
Deodată-n mii de valuri ma sparg sa te rasfrang…
Ne-atragem unul pe altul cu forta nazuintii,
Dar cumpana ei fixa – pamant si cer – n-o-nfrang.
Si totusi, aspra-i lege poetul va-nfrunta:
In orice vers se scalda, de sus, splendoarea ta.

 

Vasile Voiculescu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s