punct si de la capat

Se pare ca TREBUIE sa reiau scrisul aici, fiica-mea nu e deloc incantata de faptul ca am renuntat sa mai scriu si sa fac grafica. A profitat de ocazie si m-a avertizat in seara asta, ca se asteapta sa ma ocup de nuvele, pentru ca vrea sa stie cum se vor termina. Cu toata parerea mea de rau, i-am marturisit ca, oricat de mult mi-ar place, una dintre nuvele nu va avea un final fericit.
Acum, in alta dezordine de idei, am sa fac un rezumat la doua evenimente culturale din Timisoara.

Duminica, am fost la opera. Nabucco de Verdi. Un spectacol care m-a facut sa simt ca m-am intors in sfarsit, intr-o atmosfera care imi este fireasca, si pe care am ignorat-o mult prea mult timp. In ultimii ani, am facut cam multe concesii la calitate, din motive, pe cat de stupide, pe atat de lipsite de semnificatie. Somnul ratiunii naste monstrii, iar in cazul meu a constat intr-o letargie intelectuala prelungita, in mare parte, datorata celor de langa mine. E dificil sa armonizezi cultura muzicala de un anumit gen, si nu numai cultura muzicala, cu cea a celor care iti traverseaza meteoric viata, si care au din nefericire, o afinitate pentru Florin Salam.

Deci, Nabucco! Opera in patru acte si sapte tablouri, sub bagheta dirijorului David Crescenzi din Italia, iar regia artistică, decorurile şi costumele au fost semnate de Mario DE Carlo (Italia).
Opera s-a bucurat de participarea a doi extraordinari cantareti: soprana Dragana Radakovic (Serbia) in rolul lui Abigaille, si a baritonului Carlos Almaguer din Mexic, care au cantat dumnezeieste, si care, pentru noi toti, au fost adevarate revelatii a talentului, muncii, si daruirii cu care interpreteza un rol. Ceea ce nu pot spune despre mezzosoprana Ljubica Vranes, in rolul Fenenei. Prezenta domniei sale a fost destul de modesta, multi dintre noi ramanand cu senzatia ca doamna ar fi preferat sa fie oriunde, numai acolo nu, atat parea de plictisita. Spectacolul a fost un regal de virtuozitate, iar cei doi, Nabucco si Abigaille, au reusit sa se conecteze la public intr-un mod extraordinar. Eu una, si nu numai eu, am simtit la modul efectiv, legatura de spirit si caldura cu acesti doi mari artisti.
Nabucco a avut un final in triumf, cu artisti care au dat tot ce au avut mai bun, si cu un public in picioare, aplaudand extaziat.
Pentru prima data in ultimii doi, m-am regasit pe mine, cea care sunt, cea care uitasem ca exista. Michelle a murit! Traiasca Michelle!

Cel de-al doilea moment cultural a fost piesa Gaitele. MI-as dori sa va spun ca m-am simtit la fel ca la seara de opera, dar, din pacate, nu a fost asa. Rar mi-a fost dat sa vad o piesa de teatru mai mutilata, si mai lipsita de spiritul ei. O adaptare moderna nefericita, in care regizorul Ion-Ardeal Ieremia a abuzat de vulgar, de gesturi obscene, si de o viziune misogina…in concluzie, un fiasco total. Singurul nostru regret a fost ca nu am plecat dupa primul act. De acum incolo, am sa ma uit mai bine la cine semneaza regia artistica, ca sa pot ocoli piesele semnate de domnul Ieremia.

In 16 noiembrie, urmeaza opera Turandot de Giacomo Puccini, rolul lui Turandot fiind interpretat de aceeasi uimitoare Dragana Radakovic.
Promit sa va povestesc!

Advertisements

3 thoughts on “punct si de la capat

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s