recenzii pe tocuri cui

Am sa fac un rezumat al zilei, si nu numai. Am sa amintesc si despre carti, filme, si seriale. Incercati sa nu fiti surprinsi de tonul acid, nu am o zi prea buna. Sau ar trebui sa incep cu noaptea? Pentru ca mi-am visat fostul sef, iar asta a fost de parca ma aflam intr-un film horror. Nu l-am suportat deloc, si cu siguranta, chestia a fost reciproca. Sunt prea batrana ca sa mai plec capul in fata cuiva, n-am facut-o eu la tinerete, iar domnul despre care vorbesc are o mentalitate gresita despre ideea de sef. Adaugati la asta sarcasmul meu muscator, privirea impasibila si glaciala, plus politetea mea, politete care la mine se transforma intr-o insulta, si veti intelege ce vreau sa spun. Ne-am despartit in termeni amiabili, cu el spumegand de furie cand i-am prezentat demisia, si cu mine jubiland de satisfactie ca EU am fost cea care a pus punct unui raport de lucru care nu ma coafa deloc. Da’ uite ca nu am scapat de el, l-am visat dandu-i cu flit asa cum ar fi meritat, ceea ce mi-a stricat somnul. Bomboana pe coliva a fost ca in acelasi vis ma pregateam sa ma intorc in Italia, ceea ce a fost dublu horror. Pentru ca urasc Italia din tot sufletul, si am jurat deja ca nu ma mai intorc niciodata acolo. Nu am decat amintiri urate despre aceasta tara, cat si despre ticalosii profitori pe care i-am cunoscut acolo. Si pe care, spre marele meu regret, i-am lasat sa intre in viata mea.
Deci, noapte de cosmar…
M-am trezit cu couru’ in sus, si cu o durere de cap, dupa cum bine va imaginati. Nu mi-am terminat cafeaua, nu mi-am facut patul, si asta m-a stresat, pentru ca sunt obsesiv-compulsiva in legatura cu asta, si, cu dispozitia unui zombi lipsit de hrana m-am grabit sa ma duc la croitorie sa-mi iau boarfele duse la stramtat. Acolo, ma astepta nenea croitorul, care mi-a povestit plin de mandrie cum s-a chinuit el la una din fuste, pe care eu o vroiam transformata in fusta office, iar el s-a gandit ca e mult mai draguta daca ii lasa fronseul la spate. Tin sa va spun ca fusta aia nu am pus-o niciodata pe mine tocmai din cauza unui fronseu la spate care arata oribil, plus ca era prea lunga, iar eu port fustele scurte. Deci, am fost la un pas sa fac explozie si sa-l strang de gat cu fronseul ala afurisit. I-am dat doua ore ca sa-mi modifice fusta exact asa cum vreau, spunand clar si apasat ca noul meu job imi impune o tinuta office, nu chestii de aprozareasa lipsita de gust.
De la croitorie m-am dus la coafura, unde toata lumea vorbea prea mult si prea tare. Mi-am ridicat scuturile, si am gresit, pentru ca nu am mai fost atenta la ce facea coafeza. Si uite asa m-am trezit cu fixativ in par, ori eu, urasc sa-mi stea parul ca o peruca teapana. Deci, trebuit sa ma intorc acasa si sa ma pieptan energic, in loc sa ma duc la mall si sa-mi iau cele sase paltoane si cele cinci deux-pièces-uri lasate ieri la curatatorie.
Incerc sa-mi termin cafeaua, dar nu stiu cate sanse am, pentru ca am ramas doar cu trei tigari, si nu imi ajung.
Intre timp, am dat un search, si mi-am descarcat ultimele seriale aparute. A reinceput Stalker, deci cei care urmatiri serialul asta, bagati un ochi.
Un film excelent, pe are il recomand este The Imitation Game , desi am avut supriza sa discut cu el cu o prea erudita doamna, care mi-a marturisit ca filmul i s-a parut lipsit de originalitate, cu personaje banale. Pe bune?! Filmul e facut dupa un caz real, deci nu prea am inteles care ar fi trebuit sa fie elementul de originalitate?! Probabil ca doamna despre care vorbesc se astepta ca matematicianul Alan Turing sa reinventeze razboiul, ori sa inventeze o masinarie cu care sa plece intr-o calatorie de placere prin spatiul cosmic. Oricum, mie filmul mi s-a parut cu mult mai bun decat Boyhood.
Ca tot vorbim de filme, am sa amintesc si de Gone Girl. Daca nu l-ati vazut inca, va sfatuiesc sa citit intai cartea. E cu mult mai buna decat filmul, iar scriitoarea Gillian Flynn scrie excelent. Am amanat sa scriu o recenzie despre Gone Girl, pentru ca: 1. vroiam sa urmaresc filmul si sa scriu o recenzie dubla sau 2. eram prea speriata ca sa mai articulez vreun cuvant despre carte (ambele variante sunt corecte!).
Despre romanul Gone Girl, Financial Times scrie: ” citeste-l si ramai celibatar”, ceea ce imi confirma mai vechea teorie ca nimeni, dar absolut nimeni nu e ceea ce pare. Mai ales in relatia de cuplu, care de cele mai multe ori e o relatie disfunctionala, indiferent de cat de mult sustin personajele contrariul. Da, bine, stiu…toate relatiile sunt disfunctionale, doar ca niciunul dintre parteneri nu vrea sa recunoasca asta. In majoritatea timpului ne place sa pretindem ca totul e ok, iar cel de langa noi e perfectiunea intruchipata. Cand mai facem si rabat la calitate, dezastrul este iminent, pentru ca oricat ne-am iluziona noi cu ideea de iubire, tot ramane un “ceva” care ne sacaie. E ca atunci cand treci de la o persoana educata, cu clasa, si cu o cultura solida, la altcineva, care face dezacorduri gramaticale si simte la nivel de celenterata. Fara sa vrei, in forul tau interior, tot faci comparatii, iar comparatiile nu flateaza deloc euglena verde de o ai langa tine. Si cam atat despre Gone Girl si personaje pasiv-agresive ori sociopate.
Pentru doamnele amatoare de historical romance, am sa spun ca a aparut ultima carte a Sabrinei Jeffries, “Inaltimea Sa, sotia mea”. Am inceput-o la coafor, in timp ce stateam cu vopseaua in cap (sic!!!), si marturisesc ca primele cincizeci de pagini nu m-au impresionat prea mult. Presimt ca am aruncat 15 lei a proasta.
La sectiunea fantasy, va recomand calduros seria Temeraire a autoarei Naomi Novik. Am primit din cartile ei multe lectii despre onoare, cinste, iubire neconditionata, si abjectie umana.
O alta autoare de romane thriller este Karin Slaughter, cu seria Grant County. Cartile au fost traduse si in romana, iar eu le-am devorat pur si simplu.
Cam atat despre filme si carti. Trebuie sa ma opresc, pentru ca am ramas fara tigari si mai am si un drum la mall. Mai am si o intalnire fierbinte, si trebuie sa ma calmez pana atunci.
In plus, se apropie ziua mea de nastere, iar eu mi-am ales deja cadoul: vom merge la Filarmonica, unde ma voi desfata cu un medalion Beethoven. Iar pentru asta am nevoie de o rochie. Alta rochie!

Ne-auzim…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s