abouth nothing…

…adica chestii usurele. Am limbarita. Pen’ca-s la job, singura – eu si laptopul – pen’ca am draci, si pen’ca mor de somn. Nu mai am nimic nou de citit. S-a dus dracului clubul de pe feisbuc, ca deh, se incalcau drepturile de autor daca puneai acolo o carte, bine ca au ramas poazele de doi lei, cafele virtuale, alaturi de la fel de virtualele piscoate, si urarile de bine pentru o saptamana frumoasa. Ioiii, pe feisbuc, mama prostiei e mereu gravida, jur! Si asa intram rar pe acolo, acu’…Dumnezeu cu mila. Parca vad ca iar am sa-mi uit parola, hehehe…
Deci, nimic de citit, grafica nu am chef sa fac, filme ioc, le-am vazut pe toate…in concluzie, plictiseala!
Bomboana pe coliva, mi s-a mai rupt o unghie! Of, si ce gherute frumoase aveam…rosu rubin, ca o doamna veritabila. Cand imi amintesc de cutiile cu haine, ma apuca criza din golf. N-a vazut Parisul, unghii ca ale mele. Dar, ssst, nicio vorba, nu discut despre Paris, nu…nu…
Raman insa la vechea parere: Gioconda, cat o fi ea de Gioconda, tot mi se pare ca arata ca o gospodina burgheza, suferinda de dureri de dinti. Zambetul ala scremut nu pare deloc enigmatic, nu la o femeie supraponderala, cu fata ca o luna plina. Daca nu o picta Da Vinci, ar fi ramas o anonima. Pentru ca noi, cand facem temenele, nu facem temenele in fata Giocondei, ci in fata geniului lui Da Vinci. Si daca tot vorbim de genii, nu stiu daca v-am povestit despre vizita mea la Vatican, acum multi ani in urma. Imi amintesc ca am ramas muta, oarba, la ce se intampla in jurul meu, cam 40 de minute, in fata capodoperei lui Michelangelo. Vorbesc de Pieta, desigur! Imi venea sa ingenunchez si sa ma prostern. E singurul lucru care m-a impresionat la Capela Sixtina. As fi ramas asa ore, cred, daca nu ar fi intrat un grup de turisti, cu aparate foto, si cu o limbarita de zile mari. Romani, desigur. Manelisti, desigur! Mi-am dat seama de asta imediat ce a inceput sa le zbarnaie telefonul, cu salamul ca fundal. Oricum, mi-am promis sa nu mor inainte de a vedea si David, sculptura pentru care eu am o adevarata pasiune. Mda, vad ca am inceput vorbind despre nimic, si am ajuns la Michelangelo! Bravos!
Am sa raman in acelasi registru, si am sa il citez pe mult iubitul meu Dante: “…Iubeste putin cel ce poate sa spuna prin cuvinte cat iubeste…”

Ne-auzim!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s