iesire in cotidian

La naiba cu toate. M-am saturat de trafic, m-am saturat de tampiti, m-am saturat de boala si mizerie. Nu stiu de ce am ales meseria asta. Vad zilnic atatia oameni deprimati, incat e de mirare ca nu o iau si eu razna. Cu toata detasarea mea, sunt cazuri care ating ceva in mine. Cum e cazul acelui baiat cu o depresie severa pentru ca tatal lui l-a violat. Are 11 ani. Cum poti sa-i explici unui copil de 11 ani ca nu e vina lui? Cum sa-i explici ca oamenii sunt rai fara motiv? Si ca au frustrari si traume care duc la deviatii de comportament? Nu reusesc sa ajung la copilul ala. Indiferent cum il abordez, pastreaza o tacere incapatanata. Refuza sa vorbeasca nu numai despre ce s-a intamplat, dar si despre lucruri care nu au legatura cu oroarea petrecuta. Sau tanara aia, care e  medic rezident. Mi-au adus-o parintii, in plina criza, rasa in cap, taiata pe maini, plina de sange, si in stare de soc. Prea multa presiune la spital. A dezvoltat si niste manii legate de curatenie si microbi. Nu ar trebui sa fie greu cu ea, dar uite ca este. E si ea medic, cunoaste trucurile, imi corecteaza diagnosticul, ma intreaba despre medicatie, refuza sa isi ia pastilele. Si nu coopereaza deloc. E nevoie de timp…Gata! Refuz sa ma mai gandesc la spital si la pacienti. Am o dupa amiaza doar pentru mine. Sa ma relaxez. Sa nu ma gandesc la nimic. Poate ar trebui sa ma gandesc sa mananc ceva. Oare cand am mancat ultima data? Dimineata…cafea. Halal medic mai sunt. Le vorbesc pacientilor mei despre cat de important e micul dejun, si eu il iau sub forma a doua cani de cafea si 5 tigari. Uite, si acum parca as bea o cafea. Am sa ma opresc la prima terasa pe care o gasesc si unde pot parca. Beau o cafea, ma duc acasa, si comand o pizza. Mda, mancare sanatoasa… Uite un nene care iese din parcare. Vis-a-vis e o terasa. Oh doamne, e plina de copii de liceu. La naiba, acum nici macar nu mai pot scoate masina. S-a oprit o cucoana chiar in spatele meu. Se cearta cu cineva care nu vrea sa dea inapoi. E clar, sigur am sa am timp sa beau cafeaua. Vor termina exact la timp ca sa pot iesi si eu. Imi iau tigarile, trantesc portiera si o evit elegant pe doamna care ma ia drept martor in cearta cu celalalt. N-am chef de anchete, care are dreptate, cine a gresit, mahala si bulshituri…Ma indrept spre terasa, si cu cat ma apropii mai mult, realizez ca nu e nicio masa libera. E un loc liber la o masa unde sta o tanara. Nu-mi place sa stau cu necunoscuti la masa. E atat de stanjenitor. Nu sunt niciodata sigur daca ar trebui sa fac conversatie, sa spun ceva banal legat de vreme sau gaura din stratul de ozon, ori pur si simplu sa tac. Ce naiba sa fac? Daca ma intorc, nu pot iesi din parcare pana nu isi termina aprozareasa numaru’. Daca raman, macar beau cafeaua…

…Click pentru continuare

Advertisements