Femeia asta e o enigma. Reuseste sa ma treaca prin toate starile: acum sunt gata sa o strang de gat, si in secunda urmatoare imi vine sa ii ciufulesc penele doar pentru ca imi place la nebunie sa o vad cum se infurie. Si trebuie sa recunosc ca de cand am cunoscut-o, am enervat-o sistematic. Ce naiba o fi cu mine? Parca-s un pusti care acum descopera flirtul. Isuse Cristoase, sunt prea batran pentru asta. Macar daca nu m-ar atrage atat de mult. Mda, asta ar fi eufemismul anului. E prea putin spus ca ma atrage! Ma fascineaza! Cred ca a descantat cafeaua aia pe care a varsat-o pe mine, pentru ca nu ma mai recunosc. Am italienii pe cap, o sectie noua de pus pe roate, contractele de care trebuie sa ma ocup, plus un frate ostil si alcoolic. Si eu stau si visez cu ochii deschisi la o femeie care nu ma place deloc. Asta, daca fac abstractie de curentii care circula intre noi, si pe care e evident ca niciunul dintre noi nu ii poate nega. Artificiile din 4 iunie par pistol cu apa. Simt nevoia sa o vad, sa o adulmec, sa o ating. Ei, asta cu atinsul trebuie sa mai astepte. Nu e genul careia sa ii placa sa fie atinsa. Si nici nu trebuie sa fii vreun expert in psihologie ca sa ii citesti limbajul corpului. Tine oamenii la distanta, si la propriu si la figurat. Nu stiu cum reuseste, dar te ingheata numai cu privirea. Cum a facut cu fratele meu si blonda din bar. Cristi era prea beat ca sa observe, dar daca privirile ar fi putut sa ucida, el si tarfulita lui ar fi fost morti. Nu pentru ca intuia ce noapte sordida urmau sa aiba, ci pentru ca nu are ingaduinta pentru slabiciune. Iar Cristi, in momentul ala, era exemplul viu al unui om slab. Ciudat ca stie de nevasta-sa, nu ma asteptam sa-I spuna despre povestea aia mizerabila. Desigur, tampitul meu frate i-a spus varianta lui, sau ce-si inchipuie el ca s-a intamplat. Niciodata nu m-am obosit sa ii explic, poate pentru ca m-a durut atat de mult lipsa lui de incredere. Si uite-ma acum, simt impulsul nebunesc sa ii explic “ei” ca nu sunt chiar un ticalos care distruge cu buna stiinta casnicia fratelui sau. Doamne, femeia asta mi-a intors creierul pe dos. Cand vreodata m-am mai obosit eu sa ma justific? Sa explic unei femei ca nu-s un nemernic? Sa explic ceva, orice? Nu, hotarat, asta ar fi o idee proasta, chiar foarte proasta. Doamna nu ma place deloc, ii e o prietena loiala fratelui meu, si mai e si angajata mea, ceea ce inrautateste lucrurile. Si daca mai insist mult, nu m-as mira sa ma trimita direct la dracu. De fapt, ma astept sa navaleasca din clipa in clipa in biroul meu si sa-mi prezinte pe un ton dictatorial, o lista cu ceea ce doreste sa schimbe in sectie. Asta ar fi ceva! Nimeni nu mi-a mai dat ordine cam de multisor. Si cei care au incercat, si-au dorit sa nu o fi facut. Si totusi, sunt destul de nebun incat sa astept cu nerabdare confruntarea cu ea, pentru ca e sigur ca ziua asta nu va trece linistita.
Imi suna telefonul. Si doar i-am spus Anei sa nu imi faca legatura cu nimeni.
– Marcus, esti asteptat in sectie de o anume doamna Patricia.
Nu-mi vine sa cred urechilor. Doamna nici macar nu s-a obosit sa astepte sa i se faca legatura cu mine. Mi-a comunicat prin secretara “mea” sa-mi misc fundul, de parca as fi un stagiar oarecare. Brusc, incep sa rad.
– Ana, spune-mi exact ce ti-a spus, dar exact.
– Nu vrei sa stii, crede-ma.
O aud pe Ana razand, si imi dau seama ca situatia o distreaza la nebunie. E prietena cu mama si ma cunoaste de cand m-am nascut. E secretara atipica, cu pulloverele ei in culori aprinse, imposibile, la care asorteaza invariabil bijuterii luate de la second hand. Pariez ca imediat ce am sa ies din birou o sa ii telefoneze reginei-mama, si o sa-i dea un raport complet. Scrasnesc din dinti; daca intra maica-mea pe fir, sunt un om mort. In secunda doi va incepe sa scrie invitatiile de nunta, si-mi va planifica luna de miere. Trantesc telefonul si ies din birou.
– Ma duc in sectie. Incearca sa nu te sufoci de atata ras, si spune-i mamei ca luna de miere mi-o petrec in Italia.
Trantesc usa in urma mea, nu inainte sa o aud cum imi ureaza succes, printre sughituri de ras. Patricia va trebui sa aiba un motiv al naibii de serios pentru telefonul asta.
Cred ca am exagerat cu telefonul ala. Macar puteam sa astept sa-mi faca legatura si sa-i spun personal ca am nevoie de el in sectie. M-am comportat total neprofesional. Ce dracu e cu mine? Eu sunt intotdeauna politicoasa. Dezgustator de politicoasa, daca ar fi sa ma iau dupa ce zice fiica-mea. Ma stramb imperceptibil, asta ca sa nu trebuiasca sa recunosc ca barbatul ma scoate din sarite. E nedemn sa recunosc ca imi pierd cumpatul in prezenta lui. Mie nu mi se intampla chestii de-astea. Eu sunt Doamna Perfectiune, educata pana in varful unghiilor perfect manichiurate, aia care niciodata nu spune si nu face ceva nepotrivit. E un stil indelung exersat, si care functioneaza cu succes de multi, multi ani. Tine oamenii la distanta, si impune respect. Delia spune ca ma comport ca o lady din romanele lui Jane Austen. M-as mira s-o fi citit pe Jane Austen, de regula, Delia citeste doar maculatura din colectia “el si ea”.
Divaghez…divaghez…in speranta ca am sa gasesc o explicatie rezonabila pentru maniera in care l-am convocat pe Marcus in propria sectie.
Imi fac de lucru cu esantioanele de material, incercand sa-mi stapanesc panica. Am multe pe cap, iar eu imi pierd timpul ca o gasculita neroada, gandindu-ma la Marcus.
Brusc, simt ca mi se zbarleste parul pe ceafa, semn sigur ca e in apropiere. Intorc usor capul, si il vad discutand cu unul dintre mecanici. Simturile mele functioneaza deja pe avarie, dar imi spun ca nu e momentul potrivit sa fac o cadere nervoasa. Destul ca am dat prilej colegilor mei sa faca tot felul de speculatii. Sunt sigura ca toata lumea a aflat ca am venit azi insotita de el.
– Sarut-mana, Patricia. Ana mi-a comunicat “rugamintea” ta de a veni in sectie.
Glasul ii e atat de mieros, incat mi se face greata. Clar, e furios.
– Domnule Marcus, ma bucur ca ai venit. Ma tem ca eram cam agitata cand am vorbit cu Ana, de aici confuzia…Vroiam sa imi spui daca esti de acord cu…
– Patricia, sunt de acord cu orice consideri tu ca trebuie facut. Acum, sa vorbim putin despre maniera in care m-ai convocat aici.
– Imi pare rau daca am parut oarecum nepoliticoasa, dar ma grabeam si…
– Te grabeai pe naiba! Ai vrut sa-mi dai o lectie. A fost maniera ta de a-mi spune ca ma consideri un ticalos arogant si de a ma pune la punct.
– Domnule Marcus, uite ce e, nu vreau să fiu nepoliticoasă, dar…
– Ba sigur ca vrei.
– Tu ai inceput!
„Minunat“, m-am gandit. „Foarte matur.“
– Putem sa ne comportam ca doi adulti responsabili, te rog? In definitiv, tu esti cel care m-a tarat aici, desi sunt in concediu. Nu vreau decat sa-ti dai acordul ca sa pot sa imi vad de treaba.
– Repet: ai mana libera sa faci cum consideri ca e bine. Esti libera in seara asta?
– Ce legatura are programul meu cu ce vroiam sa…
– Te invit la cina. Relatia noastra nu a debutat sub auspicii prea favorabile, si as vrea sa ma revansez.
– Nu pot sa iau cina cu tine, domnule Marcus.
– De ce? Doar trebuie sa mananci, nu? Iar eu sunt perfect capabil sa ma comport civilizat in prezenta unei doamne.
– Nu e vorba de asta…eu…eu nu doresc sa am un raport personal cu tine.
– Sa mananci impreuna cu cineva nu e ca si cum ai initia o relatie personala, Patricia. Daca asta te face sa te simti in siguranta, considera ca e o cina de afaceri. Si asa trebuie sa discutam despre petrecerea de inaugurare.
– Domnule Marcus…
– Marcus. Nu mi te mai adresa atat de formal. Cand o faci, imi vine sa intorc capul, astepandu-ma sa-l vad pe tata. Nu suntem doi necunoscuti. In definitiv, am navalit azi in casa ta si ti-am baut cafeaua. Si nu-ti imagina ca am sa stau deoparte, Patricia. Nu sunt genul pe care sa-l intimideze privirea ta rece. Deci, cina. In seara asta. Vin sa te iau la opt. Si mi-ar face placere sa o cunosc pe fiica ta.
– Esti ingrozitor de arogant!
– Stiu. Face parte din AND-ul meu.
Inainte sa ii pot raspunde, i-a sunat telefonul. Dupa privirea disperata, nu parea foarte incantat.
– Scuza-ma, Patricia, e mama. Probabil ca vrea sa stie daca m-am decis ce nume aleg primilor trei copii. Deci, cina. La ora opt. Sarut-mana.
Mama? Copii? Cina? Despre ce vorbeste? Ma uit lung dupa el, in timp ce dispare pe scari. Nu pare prea fericit de conversatie. Mda, deci urmeaza sa ma intalnesc cu el. Si ce am sa-I spun Alexiei? Fiica-mea e in stare sa miroasa un randez-vous cu ochii inchisi, si cu siguranta nu o va convinge povestea cu cina de afaceri. Cum dracu’ am reusit sa ma bag in incurcatura asta?
